Numit interimar pentru ultimele trei etape ale acestui sezon, după demiterea lui Napoli, Jerry Gane a pregătit excelent meciul cu trupa lui Viorel Hizo.
Cum te simți după o asemenea victorie? Sunt fericit, pentru că a fost primul meu meci și primul succes. Le mulțumesc băieților, tuturor celor care au fost alături de mine în acest moment important. Sper să terminăm bine acest campionat. Te așteptai să rateze Dorel Stoica lovitura de la 11 metri? În fotbal se întâmplă și astfel de lucruri. M-am gândit pentru câteva clipe că se poate repeta scenariul meciului de la Timișoara, când Dorel a ratat și am pierdut cu 1-0. Dar, spre norocul meu și al echipei, a ieșit bine până la urmă. Te așteptai la un asemenea scor? Sincer, nu. Am pregătit bine jocul, speram într-o victorie, e cu atât mai bine pentru noi că a fost la trei goluri și că am oferit un spectacol frumos, pentru că și Rapidul a jucat bine și a avut câteva ocazii. Dar noi am fost mai pragmatici. Au crescut șansele de Europa League? Da, acum se vede Europa și de la Craiova. După acest rezultat suntem mai aproape de ce ne-am propus pentru acest an. Problema licenței s-a rezolvat? Da, eu cred că da. Am discutat cu Adrian Mititelu și m-a asigurat că nu vor fi probleme.
Dosarul a ajuns la UEFA
Cu numai șase zile înaintea deciziei definitive, președintele Comisiei de Licențiere, Viorel Duru, a trimis dosarul Craiovei, respins de prima instanță, la UEFA. Mititelu nu se sperie însă de inițiativa lui Duru. „UEFA nu are autoritatea de a decide licențierile. Forul european poate doar să facă un audit, să-și exprime o părere, atâta tot. Domnul Duru, pentru a ne arăta nouă cât de corect este, l-a trimis la UEFA, dar nu am nicio grijă, din punct de vedere legal, financiar, contabil, Universitatea Craiova nu are absolut nicio problemă”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER